Asigurări auto

Când înmatriculați o mașină aveți nevoie de o poliţă de asigurare auto de răspundere civilă (RC).

Această asigurare este obligatorie și valabilă in toate statele UE, deci inclusiv Belgia. Dacă provocați un accident, această asigurare acoperă daunele materiale și fizice pe care le-ați provoca terților, aceasta însemnând toate persoanele, în afară de dumneavoastră, ca șofer al vehiculului. Prin urmare, pasagerii dumneavoastră sunt, de asemenea, asigurați! Nu acoperă și alte daune (de exemplu, cele prilejuite de avariile propriului autovehicul, care sunt acoperite de asigurarea facultativă Mini-Omnium sau Full-Omnium).

Trebuie să știți că dacă sunteți victima unui accident de circulație și nu sunteți responsabil de producerea lui, compania de asigurări a conducătorului auto, care a produs accidentul, va interveni pentru a vă despăgubi. In cazul în care conducătorul auto care a produs accidentul nu are un contract de asigurare auto de răspundere civilă încheiat sau acest conducător auto nu poate fi identificat, FCGA - Fonds Commun de Garantie Automobile, va interveni pentru a vă despăgubi, dar doar pentru vătămări corporale!

Următoarele daune nu sunt acoperite de garanția poliţei de asigurare auto de răspundere civilă (RC):

1. Deteriorarea vehiculului în caz de accident,

2. Leziuni medicale și fizice ale conducătorului auto care au provocat accidentul,

3. Furtul, spargerea sau deterioarea geamurilor și vandalizarea vehiculului,

4. Daune aduse vehiculului în cazul infracțiunii de furt calificat,

5. Taxe de avocat.

Dacă doriți să vă asigurați pentru acestea, ar trebui să alegeți, de asemenea:

1. Omnium (mini sau complet),

2. Asigurarea șoferului,

3. Asistență rutieră,

4. Asistență juridică.

In cazul asigurării auto de răspundere civilă (RC), majoritatea asiguratorilor practică sisteme de bonus-malus și iau in considerare si alte criterii specifice, cum ar fi: istoricul de daunalitate - ultimii 5 ani, adresa de domiciliu, vechime permis conducere etc.,care diferențiează valorile primelor de plată de către asigurați.

Mini-Omnium

Această asigurare este facultativă, suplimentară, care acoperă într-o măsură limitată daunele provocate de avariile propriei mașinide care nimeni nu este responsabil, cum ar fi de exemplu daune cauzate de grindină și are scopul să completeze asigurare auto de răspundere civilă (RC).

Asigurarea Mini-Omnium acoperă daune provocate de:

1. Forțe ale naturii,

2. Furt - existența sistemului antifurt este obligatorie,

3. Geamuri sparte sau deteriorate - despagubirea plafoanelor din sticlă, oglinzilor exterioare și farurilor diferă ca aplicare de la o societate de asigurare la alta,

4. Impactul cu animale salbatice,

5. Incendiu.

Următoarele daune nu sunt acoperite de garanția poliţei de asigurare auto Mini-Omnium:

1. Avarii cauzate propriului autovehicul,

2. Vandalism.

Full-Omnium

Această asigurare este facultativă, suplimentară, de altfel cea mai cuprinzătoare formulă în domeniul asigurărilor auto. Această asigurare vă despăgubește, în anumite condiții, daunele produse de avariile suferite de vehiculul dumneavoastră, indiferent dacă sunteți de vină sau nu! 

Asigurarea dumneavoastră de răspundere civilă (RC) despăgubeste doar partea adversă in caz de accident, insă daunele cauzate vehicului dumneavoastra de accident sunt despăgubite doar dacă detineți asigurarea Full-Omnium!                                                                                                                                              

Asigurarea Full-Omnium este recomandată:

1. pentru mașinile nu mai vechi de 4 ani. Aceasta este perioada în care mașina dumneavoastră are incă o valoare semnificativă. După primii patru ani, puteți trece la un Mini-Omnium, care are aceeași acoperire, mai putin daunele provocate de vandalism și cele provocate din vina propie (neintenționate).   

2. în perioada de rambursare a creditului bancar angajat in scopul achizitionarii vehiculului. Dacă vehiculul dumneavoastra este declarat în daună totală in urma unui accident, banca vă poate cere să restituiți imediat soldul rămas al împrumutului, ceea ce poate deveni rapid o problemă nedorită. 

3. în cazul în care nu ați luat un împrumut pentru achizitionarea mașinii dumneavoastră, dar acesta poate valora o sumă destul de importantă la momentul accidentului si declarării in daună totală, pe care este păcat să o pierdeți!

Retineți că absolut toate vehiculele achizitionate in leasing sunt acoperite de asigurări Full-Omnium pe intreaga durată a contractului de leasing!

Asigurarea Full-Omnium conține o franciză, adica suma pe care va angajați contractual să o plătiți ca parte din daune, ce va fi dedusă din compensația pe care o primiți de la asigurator în urma unui accident. Există două tipuri de francize:

1. franciză fixă: plătiți o sumă fixă ​​în caz de creanță;

2. franciză “engleză”: dacă prejudiciul depășește valoarea francizei, vi se va rambursa întreaga sumă. Condiția este să aveți reparația efectuată la un garaj autorizat!

Franciza se aplică numai pentru daune provocate de avariile cauzate neintentionat de dumneavoastră si pentru vandalism! Fiți conștienți că cu cât valoarea francizei este mai mare, cu atât este mai mic prețul pentru asigurarea dumneavoastră Full-Omnium. Cu cât este mai mică, cu atât este mai scumpă asigurarea!

La fel ca în cazul asigurării Mini-Omnium, acoperirea asigurării Full-Omnium se aplică numai în țările menționate pe certificatul dumneavoastră de asigurare. De acea, vă sfătuim să vă verificați “cartea verde” înainte de plecarea într-o călătorie.

De ce este de asemenea utilă asigurarea Full-Omnium, în cazul unui accident?

1) Pentru a fii despăgubit mai repede.

În cazul în care cealaltă parte este răspunzătoare pentru prejudiciul suferit de tine, tu vei fi despăgubit de asigurarea sa RC auto. Cu toate acestea, în caz de contestație sau de fugă a vinovatului de la locul accidentului, uneori, trebuie să așteptați o lungă perioadă de timp pentru a fi despagubit. Aici intră în joc asigurarea Full-Omnium, care te despăgubește fără întârziere!

2) Pentru a obține o despăgubire mai mare.

Asigurarea Full-Omnium despăgubește valoarea convenită cu asigurătorul dumneavoastra în caz de daună totală (dacă contractul o stipulează). Această valoare convenită, asigurată, este de obicei mai mare decât valoarea reală, de piață, la momentul producerii accidentului fiind in general corespunzatoare valorii de catalog și/sau prețului de achiziție din factura de achiziție pentru marca si modelul respectiv, compensația fiind determinată pe baza valorii vehiculului în momentul solicitării. Pentru a calcula acest lucru, se reduce din valoarea asigurată a vehiculului amortizarea, un procent convenit în prealabil, luând în considerare gradul de uzură și vârsta mașinii.

Se pot utiliza două tipuri de depreciere:

1. Amortizarea asumată: valoarea asigurată se păstrează pentru o anumită perioadă (șase luni, unu sau doi ani). După aceea, valoarea asigurată scade ușor în fiecare lună.

2. Deprecierea funcțională: compensația este foarte apropiată de valoarea reală a vehiculului, imediat din prima lună.

In cazul in care nu aveți o asigurare Full-Omnium, asigurătorul celeilalte părți vă va despăgubi, dacă partea adversă este vinovată, valoarea reală, de piață, care de obicei este mai mică!

Recomandare!

Trebuie să fiți atenți, deoarece leziunile care vă sunt cauzate in urma unui accident ca, conducător auto nu sunt acoperite de asigurarea Full-Omnium. Pentru a acoperi acest risc este necesar să încheiați un alt tip de asigurare. În mod similar, pentru a obține ajutor în caz de defecțiune sau de dispute juridice, alte tipuri de asigurări sunt necesare.

Deteriorarea vehicului cauzată de uzură sau de neîntreținerea corespunzatoare evidentă a lui, deteriorarea cauzată de obiectele transportate, prin încărcarea / descărcarcarea sau prin supraîncărcarea vehiculului, deteriorarea anvelopelor, cu excepția cazului în care alte părți ale vehiculului dumneavoastră au fost de asemenea deteriorate în același accident, nu sunt despagubite de asigurarea Full-Omnium!     

Mențiune

În următoarele cazuri, asigurarea nu intervine:

1. În cazul în care prima nu a fost plătită și, prin urmare, garanțiile au fost suspendate.

2. În cazul în care prejudiciul este cauzat de conducătorul auto în stare de ebrietate sau o stare comparabilă. 

3. În urma unei curse neautorizate pe drum public. Raliurile turistice și de agrement sunt acoperite.

4. Dacă vehiculul nu are un certificat tehnic valabil în momentul producerii incidentului.

5. Dacă șoferului nu i se permite să conducă vehiculul (de exemplu: fără permis de conducere).

6. Dacă anvelopele nu respectă măsurile de siguranță (exemplu: dungile nu sunt suficient de adânci).

In cazul asigurărilor facultative, daunele acoperite diferă în funcție de prevederile cuprinse in contractele de asigurare ale fiecărui asigurator, de aceea recomandăm citirea cu atenție a acestora, in special capitolul excluderi!

Pentru alte informații suplimentare specifice nu ezitați să ne contactați telefonic sau online!

02 395 53 67